Monthly Archives: iulie 2010

Parteneriat pentru dezvoltarea Iasului

La sfârşitul săptămânii trecute am prezentat, într-o conferinţă de presă,  o propunere de parteneriat între partidele politice din Iaşi pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare ale municipiului şi judeţului Iaşi.

Reafirm această idee şi doresc să aduc toate clarificările care se impun. Este vorba de un parteneriat informal între PNL, PSD şi PD-L pentru o serie de iniţiative concrete, fără interes politic, dar în beneficiul ieşenilor. Nu am vorbit şi nu vorbesc neapărat despre un document scris şi semnat de liderii partidelor. Mă refer strict la o înţelegere firească, un „gentlemen’s agreement”, realizat cu scopul de a elimina orice abordare negativă sau piedică pusă de un partid politic în calea realizării unui proiect de interes public, fie că vorbim de nivelul Consiliului Local Iaşi, Consiliului Judeţean, sau chiar la nivelul Parlamentului şi al Guvernului.

Această înţelegere se opreşte cu siguranţă aici. Afirm foarte clar că nu propun nicio înţelegere pre-electorală sau un program politic comun cu PSD sau PDL în orizontul anului 2012. Am propus şi susţin în continuare doar crearea unui front comun al tuturor partidelor din Iaşi pentru finalizarea iniţiativelor blocate până în acest moment, în funcţie de interesele fiecăruia. 

Înţelegerea se rezumă strict la sprijinirea, fără rezerve, a următoarelor chestiuni punctuale:

  1. Modernizarea şi dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi;
  2. Construirea şoselei ocolitoare a municipiului Iaşi;
  3. Construirea autostrazii Est – Vest (Târgu Mureş – Iaşi);
  4. Susţinerea proiectelor cu finantare nerambursabilă la nivelul judeţului Iaşi, indiferent de autoritatea publică locală aplicantă;
  5. Sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare importante pentru municipiu şi judeţ;

Un exemplu concludent pentru parteneriatul la care mă refer îl reprezintă votul dat în Camera Deputaţilor, în februarie 2010, asupra proiectului de lege privind transmiterea unor suprafeţe de teren pentru realizarea proiectului „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”. Schimbul de terenuri era mai mult decât necesar pentru modernizarea şi extinderea pistei Aeroportului Iaşi. Deşi am iniţiat acest proiect împreună cu deputatul Vasile Mocanu şi senatorul Emilian Frâncu, toate partidele parlamentare din Camera Deputatilor au votat pentru adoptarea iniţiativei legislative, înţelegând importanţa acesteia.

Reamintesc politicienilor ieşeni acel moment de solidaritate şi  cred că exprimă foarte clar tipul de înţelegere la care mă refer pentru viitor. Am convingerea că atât Gheorghe Nichita, cât şi Mihaela Popa, sunt persoane raţionale ce vor lăsa interesele personale sau de partid la o parte şi vor susţine aceste proiecte mai mult decât necesare pentru dezvoltarea Iaşului. 

Situatia Inspectoratul de Stat in Constructii

In cursul zilei de ieri, plenul Senatului ar fi trebui sa dezbata proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 44/2010. Ordonanta vizeaza trecerea Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C. din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Pana acum nu am facut comentarii pe aceasta tema, insa gravitatea acestei decizii nu trebuie trecuta cu vederea. Pe langa faptul ca este nejustificata si incalca recomandarile Comisiei Europene, trecerea ISC in subordinea ministerului condus de Elena Udrea reprezinta un nou pas din setul de masuri al Guvernului Boc de favorizare a clientelei PDL. In fapt, prin aceasta mutare, se doreste eliminarea controlului asupra modului în care se folosesc resursele tot mai reduse alocate investiţiilor publice. Vorbesc de acele investitii publice directionate strict catre clientela de partid a democrat – liberalilor.

Din punct de vedere administrativ, transferul este la limita legalitatii. Instituţia nu îşi va putea desfăşura în mod obiectiv activitatea de control  în domeniul construcţiilor, pentru ca se va afla într-un evident conflict de interese prin subordonarea faţă de o autoritate ce cuprinde în obiectul său de activitate şi domeniul lucrărilor publice. Este evident ca lucrarile construite de MDRT  nu vor avea nicio problema in obtinerea autorizatiilor de la inspectorii ISC, acestia fiind angajati ai unei institutii subordonate ministerului. 

Sedinta Senatului a fost suspendata din lipsa de cvorum, astfel incat proiectul va fi adoptat tacit in viitoarea sesiune parlamentara. Desi actul normativ isi produce deja efectele, sper ca ratiunea sa primeze in fata oricaror alte interese si aceasta ordonanta sa fie respinsa de Camera Deputatilor.

Pentru mai multe detalii cu privire la situatia actuala a Inspectoratului de Stat in Constructii puteti consulta raportul facut de Comisia de Infrastructura si Transporturi a PNL.