Monthly Archives: Decembrie 2009

Sarbatori cu „noul” guvern…

Asa cum era de asteptat, Guvernul Boc a obtinut votul Parlamentului. Nu am vorbit zilele acestea despre nominalizarea facuta de Traian Basescu, insa ma vad nevoit sa o fac. Presedintele reales „cu o majoritate covarsitoare” nu a sfidat doar cetatenii romani care s-au prezentat la vot, ba chiar si-a batut joc pana si de propriile cuvinte – reconciliere si solidaritate. Nu insist asupra performantelor viitoarei guvernari pentru ca le cunoastem deja capacitatile. Cetatenii Romaniei au simtit aceste performante pe toata perioada anului 2009. Simulacrul de consultari de la Cotroceni, desemnarea previzibilă a lui Emil Boc drept premier, componenta cabinetului ne-au demonstrat că Traian Băsescu nu a ieşit din logica cu care a condus România în ultimii 5 ani – domnia bunului-plac, monopolul asupra tuturor instituţiilor si controlul asupra decidentilor politici. Emil Boc este premierul cu cea mai slabă cotă de încredere din ultimii 20 de ani, este singurul premier care a fost demis prin moţiune de cenzură, care şi-a epuizat toate resursele de credibilitate şi speranţă şi care a reuşit contraperformanţe majore: zeci de mii de firme închise, aproape 1 milion de şomeri, asumarea răspunderii Guvernului in fata Parlamentului de 5 ori, masuri economice dezastruoase, cele mai multe acte normative declarate neconstituţionale. Si cu toate acestea, Emil Boc ramane premier….pentru ca asa vrea Basescu.

Altfel, in asteptarea actiunilor guvernarii „portocalii”, va urez sarbatori fericite alaturi de cei dragi si multa putere de munca in noul an pentru a putea trece de vremurile grele care ne incearca.

P.S. – Dupa cum am spus in repetate randuri, nimeni nu mai vorbeste despre frauda electorala. Subiectul a iesit complet din dezbaterea publica si are sanse sa revina abia cand se vor apropia urmatoarele alegeri. Pentru a redeschide oarecum discutia, va anunt ca sunt initiatorul unei propuneri legislative privind verificarea prin mijloace electronice a dreptului de acces la vot al cetăţenilor. Desi proiectul de lege, despre care am speranta ca va trece de Camerele Parlamentului, nu va putea rezolva toate problemele complexe ale sistemului de votare, va reusi sa elimine complet votul multiplu din procesul electoral. Mai multe detalii gasiti aici.

Anunțuri

Acelaşi preşedinte. Alt câştigător.

Ultima perioadă a fost încărcată pentru toată lumea. Acum, după încheierea alegerilor prezidenţiale, lungi discuţii despre fraude, contestaţii la BEC şi la Curtea Constituţională, renumărarea voturilor nule şi multe altele, putem trage linie şi ajunge la o singură concluzie – am revenit în acelaşi loc de unde am plecat. Ţara este în criză economică, politică, fără o formulă validă de guvernare. Însă, regresul cel mai mare pentru români este că am rămas cu acelaşi preşedinte.

După această luptă electorală de care ne vom aminti mult timp de acum înainte, constat că avem o singură certitudine. Această certitudine cu valoare de câştig se numeşte Crin Antonescu. Traian Băsescu este şi va rămâne acelaşi om cu care ne-am obişnuit de douăzeci de ani încoace. Mircea Geoană şi-a arătat limitele. Preşedintele PSD, cu toate că şi-a dorit foarte mult să ajungă la Cotroceni, a fost ajutat în demersul său electoral de nenumăraţi „strategi” al căror obiectiv era doar ca Traian Băsescu să piardă alegerile.

Crin Antonescu a dovedit că este singurul lider politic care a confirmat aşteptările din acest an şi reprezintă un mare câştig pentru PNL. Crin şi-a demonstrat valoarea cu fiecare ocazie, prin proiectele lansate, prin discurs, prin prestaţia sa la dezbaterile între candidaţi şi mai ales prin campania sa pozitivă, centrată în jurul proiectului Johannis. Regret că am avut dreptate atunci când am spus că preşedintele PNL, Crin Antonescu, este singurul candidat care are posibilitatea să îl învingă pe Traian Băsescu.

 Mi se pare destul de clar că preşedintele PNL a dovedit că este singurul lider politic adevărat la ora actuală şi reprezintă şansa PNL pentru a deveni un partid mare. Din acest motiv, cred că învingătorul anului politic 2009 este Crin Antonescu.