Monthly Archives: Iunie 2010

Vot pentru motiune!

Nu este un secret pentru nimeni. Toţi parlamentarii PNL vor vota moţiunea de cenzură. Eu mă regăsesc printre aceştia şi voi vota moţiunea, cu bilele la vedere, având convingerea că România are nevoie de un nou Guvern.

Evit să fac orice remarcă asupra intervenţiei grosolane a lui Traian Băsescu în programul de funcţionare al Parlamentului şi la ipocrizia şi inconsecvenţa liderilor PD-L care au uitat ce au votat în şedinţa Birourilor Reunite al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Dincolo de natura sa dictatorială, gestul lui Traian Băsescu de la sfârşitul săptămânii trecute nu a fost altceva decât o nouă tentativă de a atrage atenţia opiniei publice şi a distrage atenţia de la realităţile impuse de acest guvern iresponsabil.

Actualul executiv patronat de Traian Băsescu şi-a arătat incompetenţa, a adus România în pragul dezastrului, trebuie să îşi recunoască înfrângerea şi să plece. România are nevoie de un nou guvern, de o echipă formată din oameni profesionişti care să pună în aplicare un pachet coerent şi eficace pentru relansarea economică. Acesta este motivul pentru care parlamentarii PNL vor vota moţiunea de cenzură a PSD.

Resping orice speculaţie cu privire la existenţa unui interes ascuns al PNL pentru menţinerea acestui Guvern. Dincolo de orice demers politicianist, miza moţiunii de cenzură este imensă. Ne aflăm în momentul în care, ori privim neputincioşi la aplicarea unor pseudo-măsuri care vor adânci criza economică, ori putem interveni şi redresa situaţia bugetară, cu ajutorul unui nou guvern, printr-un program real de relansare fiscală.

În momentul dezbaterii moţiunii, reprezentanţii PNL vor prezenta propriul set de măsuri pentru echilibrarea bugetului de stat şi ieşirea României din criza economică. Programul PNL, spre deosebire de al celorlalte partide politice parlamentare, nu-şi propune să scadă veniturile populaţiei, aşa cum intenţionează PD-L,  şi nici să crească fiscalitatea, aşa cum recomandă PSD. PNL propune un alt drum pentru relansarea economică, delimitat faţă de măsurile PSD şi aberaţiile susţinute de Guvern. Ne referim la o cale decentă, gândită, profesionistă, realizată de specialişti şi care poate să scoată România din criză. Aceasta este soluţia corectă pentru economia românească, nu tăierea salariile şi pensiilor sau creşterea impozitelor, fără lua în calcul alte instrumente economice de redresare.

Programul liberal, prin intermediul măsurilor de dreapta, va conduce, pe termen lung, la  creştere economică şi la un nivel de trai decent pentru români. Obiectivul nostru este ca cetăţenii să prospere individual, prin succesul activităţilor economice. Astfel se va atinge treptat progresul pe plan economic şi social.

În mod concret, PNL susţine un set de măsuri de relansare economică şi o viziune pe termen lung în urma căreia veniturile românilor vor creşte şi numărul persoanelor asistate social sau al săracilor va scădea considerabil. Pentru a gândi în termeni de progres este nevoie însă de măsuri adecvate de stimulare a activităţilor economice şi a încrederii indivizilor şi nu de inhibare a acestora, cum propun celelalte partide. PNL este hotărât să relanseze economia românească, asumându-şi aceste obiective.

Căderea Guvernului nu depinde însă doar de parlamentarii PNL. Sper că toţi parlamentarii vor înţelege importanţa votului lor şi nu vor permite aplicarea acestor măsuri ce vor afecta toţi cetăţenii României, fie ei pensionari, bugetari sau angajaţi în mediul privat.