Cînd călătoreşti des pe drumurile patriei cu maşina personală, nu poţi să nu observi o mulţime de pericole. Nu are rost să mai aduc în discuţie deja arhicunoscutele probleme legate de lipsa unei reţele de autostrăzi sau de drumuri expres, de indisciplina în trafic, de starea carosabilului şi a infrastructurii existente, etc.
Trecînd peste toate aceste lipsuri, eu mă întreb deseori de ce pe drumurile europene, care vor să suplinească lipsa autostrăzilor, întîlnim atît de multe treceri la nivel cu cale ferată, fie cu sau fără bariere.
Este logic şi evident că iminenţa unor accidente între trenuri şi autovehicule este extrem de mare. În ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia, această problemă a intrat de mult în atenţia autorităţilor, ca prioritate naţională.
Statistic, în România, în fiecare an, se produc cel puţin 200 de accidente ca urmare a coliziunilor dintre garnituri de trenuri aflate în mişcare şi autovehicule. În aceeaşi statistică a groazei, peste 20 de persoane îşi pierd viaţa anual, iar alte cîteva zeci rămîn cu traume fizice sau psihice pentru tot restul vieţii. Totodată, pagubele materiale sunt însemnate.
În ultimii ani, imagini de groază, adevărate carnagii, au arătat întregii Europe cum zeci de cetăţeni nevinovaţi şi-au pierdut viaţa astfel în România. Imaginile semănau cu cele din America Latină sau India…
Cazul din august 2009, soldat cu moartea a nu mai puţin de 14 persoane din comuna ieşeană Scânteia, este cel grav. Chiar acum o săptămînă, televiziunile de ştiri arătau cum, la o trecere la nivel cu cale ferată, nesemnalizată prin bariere sau semnale luminoase, un tînăr de numai 24 de ani, triplul campion naţional la schi Szabo Janos, era spulberat de tren!
Datele oficiale mai arată un lucru care demonstrează că nepăsarea autorităţilor este strigătoare la cer. Procentul acestor accidente teribile, care se petrec pe drumuri comunale şi judeţene, este aproape egal cu cel întîlnit pe drumurile naţionale sau europene. Astfel, atît drumurile mai puţin circulate, cît şi cele foarte populate, din apropierea oraşelor şi municipiilor, „beneficiază de acelaşi tratament”.
Spre exemplu, drumul E85, care leagă municipiul Iaşi de capitală, „drum expres”, se intersectează, pe o distanţă de circa 400 de kilometri, cu nu mai puţin de 7 căi ferate. Aşadar, conducătorul auto are de traversat o cale ferată la 60 Km parcurşi! Numai pe raza judeţului Iaşi, E85 întâlneşte două treceri la nivel cu cale ferată, fără bariere.
De asemenea, drumul E581 este şi mai predispus la accidente între garnituri de tren şi autovehicule, dacă luăm în considerare că acesta nu este un drum expres şi, cel puţin între localităţile Bârlad şi Vaslui, vizibilitatea la nivelul trecerii cu calea ferată este foarte redusă, pericolul unor accidente tragice fiind imens.
Exemplele nu sunt întîmplătoare. Drumul E85, raportat la distanţa sa, este cel mai tranzitat drum naţional, cu un trafic de câteva mii de autovehicule pe zi. Într-o altă statistică neagră, E85 (DN2) se află pe locul trei în ţară la numărul accidentelor grave şi foarte grave, fiind supranumit şi „drumul morţii”.
O altă problemă care ţine de siguranţa traficului şi de infrastructura rutieră, se referă la indicatoarele rutiere. CNADNR are în sarcină acest obiectiv. Cu unele mici excepţii, generate de porţiuni de drumuri date în folosinţă de curând, situaţia este în rest regretabilă. În special în ultimii doi ani, „marile” tronsoane de infrastructură rutieră au fost deposedate sau lipsite de indicatoarele rutiere corespunzătoare, de marcajele rutiere, luminile, parapeţii metalici, barierele şi toate semnele de circulaţie adecvate. Nu mai vorbesc de faptul că, pentru un turist străin sau chiar unul autohton, călătoria pe cele mai utilizate drumuri europene (care teoretic conduc turistul aflat uneori în tranzit în România) este o adevărată aventură: în multe cazuri lipsesc indicatoarele rutiere cu numele localităţilor, cu distanţele între oraşe şi cu rutele de parcurs. Acest fenomen este pur şi simplu un semn al ignoranţei, al unei atitudini de nepăsare şi ridicol în care CNADNR şi MTI se complac.
Pentru a continua cu acelaşi exemplu, porţiunea cuprinsă între limita judeţului Neamţ şi intrarea în municipiul Iaşi este lăsată de-a dreptul în paragină. Pe un segment de drum cu numeroase curbe periculoase (mai ales atunci cînd este ceaţă, polei sau zăpadă), semnele de circulaţie lipsesc în marea lor majoritate, iar marcajele rutiere trebuie ghicite, căci, pe alocuri, au dispărut cu totul. În special noaptea, riscul unor accidente grave este imens.
Am căutat şi am sperat să găsesc între proiectele în derulare şi planurile de investiţii ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii o strategie menită să înlăture această situaţie criminală, care nenoroceşte anual zeci de oameni nevinovaţi. Ca şi în alte cazuri pe care le-am adus în atenţia publică şi ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv doamnei Anca Boagiu, am constatat că lucruri evidente şi de bun simţ, priorităţi logice, lipsesc pur şi simplu.
MTI nu are în plan realizarea nici unui program naţional care să reducă numărul trecerilor la nivel cu calea ferată, prin construcţia unor pasaje rutiere sau poduri de cale ferată. MTI nu are ca prioritate nici măcar soluţionarea acestei chestiuni pe cele mai circulate drumuri din România, ca DN1, DN7, DN3, etc. De asemenea, nu există nici un program naţional informatic („hărţi inteligente”) care să monitorizeze starea marcajelor rutiere şi să verifice săptămînal indicatoarele şi semnele de circulaţie.
În concluzie, rămîn la aceeaşi idee, că priorităţile românilor nu mai coincid de trei ani de zile cu cele ale autorităţilor centrale. Guvernul Boc iroseşte bani pe proiecte inutile, ca telegondole, patinoare pustii, săli de sport, terenuri de fotbal şi parcuri în sate fără apă sau canalizare, dar se fac că plouă cînd vine vorba de programe mult mai puţin costisitoare, care ar putea salva vieţi omeneşti, timp şi bani.
Blogul lui Fenechiu 