Monthly Archives: Octombrie 2010

Discursul pe care l-am susţinut astăzi, 27 octombrie, la dezbaterea moţiunii de cenzură „Moţiunea României majoritare, moţiune populară”

Dezbaterea moțiunii de cenzură reprezintă un act formal de natură politică. Adevărata moțiune de cenzură nu este însă aceasta, a senatorilor și deputaților Opoziției; adevărata moțiune de cenzură este aceea a românilor simpli, este aceea din stradă, este aceea pe care o vedem cu tristețe în România de astăzi, zi de zi, la orice pas.

Faptul că salariile au fost diminuate mult sub limita suportabilității și a foamei fără să existe o reală reformă care să reclădească de la zero sistemul bugetar este o crudă realitate pentru milioane de români.

Faptul că aceste salarii mizere sunt date în țara cu prețurile cele mai mari ale costului vieții din Europa este un adevăr.

Faptul că în ultimii doi ani România nu mai este ”land of choice” pentru nici un investitor străin responsabil față de afacerea sa, reprezintă o realitate. 

În plus față de firmele care s-au închis în urma măsurilor acestui guvern, faptul că tot mai multe afaceri românești care doresc să supravieţuiască aleg să se înregistreze fiscal în Bulgaria sau în alte țări din jur, reprezintă iarăşi o realitate.

Faptul că domnul Emil Boc, în calitate de premier al unei țări membre a Uniunii Europene, are cele mai puține contacte cu șefii cancelariilor din celelalte 26 de state din Uniune, iar la o reuniune importantă la ONU a avut doar o singură întâlnire bilaterală cu omologul său din Autoritatea Palestiniană, reprezintă tot o realitate. 

Faptul că în fiecare sfârșit de săptămână, din vestul țării, se înregistrează un adevărat exod al românilor spre stațiunile balneare din Ungaria, unde lasă zeci de mii de euro săptămânal, deși, din punct de vedere al bogățiilor apelor termale, Ungaria nu are nimic în plus față de zona de nord-vest a țării reprezintă tot o realitate.

Toate aceste realități dar și celelalte, pe care nu le enumăr, reprezintă elementele unei foarte dure şi îndreptăţite moțiuni de cenzură împotriva unui guvern toxic pentru ţară, pe care sistemul imunitar propriu al acestei ţări vrea să îl extirpe.

Ce justificare credeți că puteți avea, domnilor guvernanți, față de situația în care ați adus țara? Este altcineva de vină? Mogulii? Noi – opoziția, televiziunile, sindicatele? Cine?

Faptul că din cauza personalului insuficient din spitale se înregistrează tragedii de genul celei de la maternitatea Giulești din Capitală reprezintă o realitate; faptul că din cauza personalului redus din zona forțelor de ordine, România a devenit o țară a accidentelor este o realitate; faptul că zilnic au loc proteste spontane în diverse instituții ale statului este tot o realitate; faptul că profesorii preferă să-și ia concediu fără plată, pentru a îngroșa rândul căpșunarilor reprezintă o altă realitate a ultimului an.

Faptul că pensionarii aleg să nu mai trăiască, domnilor guvernanți, decât să fie dați afară din case în pragul iernii sau să se facă de rușine că nu au ce mânca la bătrânețe, este un lucru care trebuie spus aici, în Parlament!

Mai mult, faptul că legile – bune, rele, cum sunt ele – nu că nu sunt aplicate, ci sunt ignorate cu bună știință chiar de către acest Guvern, reprezintă deja o banalitate cotidiană și întreține la foc mocnit acest haos în care ne-a împins tot el.

Deși soluția ieșirii din criză o reprezintă investițiile, majoritatea proiectelor de infrastructură au fost amânate pe termen nedefinit sau chiar blocate, în timp ce, de exemplu, viteza medie a trenurilor este mai mică decât acum 50 de ani, Programul Operaţional Sectorial de Transport are cea mai redusă rată de absorbţie a fondurilor europene – de nici 2% -, din cauza dezinteresului iluştrilor miniştri ai transporturilor din acest Guvern, drumurile încep aproape să nu se mai vadă de sub noroaie și gropi, o proporţie de 70% dintre acestea necesitând reparaţii, iar operatorul naţional de transport pe calea ferată se află în pragul falimentului – toate acestea sunt realităţi pe care nu le mai putem tolera, pentru că au izvorât în primul rând din indolenţă.

Nu aș vrea deloc să amintesc despre promisiunile electorale ale lui Traian Băsescu și ale PD-L al cărui președinte este tot Emil Boc, pentru că nu îmi face nicio bucurie să mă gândesc la dezastrul pe care aceste minciuni grosolane l-au provocat, afectând pe fiecare dintre noi, pe toți românii, inclusiv pe cei care nu i-au votat. Dar ce să ceri unui guvern pentru care nici măcar programul de guvernare propriu nu a reprezentat nimic, ce să ceri unor miniștri de viitoare tristă amintire, a căror incompetență ne riscă viața la propriu, zi de zi?

Astăzi, mânia, revolta, protestele, disperarea, greva foamei sunt realităţile unui popor condus parcă de duşmanii săi, de o armată de ocupaţie formată din lăcuste portocalii preocupate doar de burta lor.

Mă opresc aici cu exemplele. Toate aceste realități sunt, de asemenea, elemente ale unei veritabile moțiuni de cenzură. Și iarăși nu pot să cred că vă permiteți să le contestați, domnilor guvernanți. Nu Relu Fenechiu, nu PNL, nu PSD sunt cei care vă cer, în primul rând, demisia. Vă cer demisia toți cei afectați de realitățile pe care vi le-am prezentat. Vă cer demisia românii care nu mai pot să trăiască normal și decent în această țară. Vă cer demisia 80% dintre cei care v-au votat la alegerile parlamentare din 2008 și tot 80% dintre cei care v-au sprijinit în decembrie 2009 candidatul la președinție.

Moțiunea de cenzură – și o afirm independent de semnăturile populare aduse în această aulă în sprijinul moțiunii – este o moțiune a 80% din populația României. Noi, cei din Opoziție, nu facem decât să fim mesagerii acestui uriaș segment al populației care vă cere imperativ să părăsiţi Palatul Victoria. Lăsaţi românii în pace!

Adrian Năstase îl face gelos pe Emil Boc

Recunosc faptul că nu urmăresc blogul domnului Adrian Năstase, însă încercările domniei sale din ultima vreme de a-şi ridica vocea şi de a reprezenta analistul “la rece” al partidului roşu, pe mine unul nu mă conving şi cred că pe nimeni altcineva.

Citind pe diagonală cuvântarea sa la congresul TSD, am remarcat că, venind dintr-un univers paralel, Adrian Năstase spune că PSD (“noi” zice domnia sa, „partidul care a fost mereu în avangardă”) este partidul care “a pornit revoluţia„ şi tot “ei” „au început reformele”, după cum tot “ei” au cele mai multe conturi de Facebook şi bloguri”. Mă rog, “ei” pot să fie sănătoşi – nu este nimic de comentat aici, dar astfel de afirmații au darul de a mă amuza.

Simt nevoia să răspund la o altă postare făcută de Adrian Năstase pe blogul personal. Din câte îmi dau seama din discuţii şi din presă, domnul Năstase este coordonatorul echipei care va elabora programul de guvernare al PSD, ce va fi prezentat în timpul congresului PSD din 16 octombrie. În această calitate, dl. Năstase este lăsat să iasă cu declaraţii, să posteze texte de analiză ale guvernărilor anterioare şi mai ales să ne atace pe noi, liberalii. Nu ştiu de ce nu se axează el pe guvernarea portocalie, dar este clar că atâta timp cât PSD a fost la guvernare împreună cu Băsescu, nu poate să îi atace frontal.

Dl. Adrian Năstase spune într-un text care se intitulează “Dezechilibrele guvernării din perioada 2005-2008”, că: “În cadrul pregătirilor pentru elaborarea programului de guvernare, am cerut colegilor mei să facem o evaluare <rece> a evoluţiilor macro-economice din ultimii 10 ani”. Pentru domnia sa analiza “rece” a ”ultimilor 10 ani” începe în 2005 şi nu cuprinde perioada în care PSD a guvernat cu PD-L.

Dacă din punctul de vedere al PSD, salvatorul naţiei stă în persoana domnului Năstase, daţi-mi voie să nu îmi reneg memoria – care este destul de bună – şi să vă aduc şi dvs. aminte ce reprezenta  România din timpul guvernării PSD, sub premierul Adrian Năstase.

În primul rând, se vorbea cu frică despre o nouă feudalizare a României prin împărţirea ei la o mână de baroni locali, fiecare cu un pix ca cel al lui Mischie în mână. În al doilea rând, cifrele care arătau creştere economică erau considerate ca fiind false chiar de către presa europeană, iar în al treilea rând România a avut cele mai dificile negocieri de aderare la UE.

România lui Adrian Năstase ca prim-ministru a fost condusă de un guvern legat de corupţie şi chiar similar acesteia – să nu uităm de acuzațiile de corupţie la nivel înalt, personalizate prin porecla de Micky Şpagă dată unui înalt funcţionar guvernamental.

Frauda electorală, corupţia generalizată, patronajul politic şi birocraţia au fost realmente inventate în guvernarea PSD de sub Adrian Năstase – până în 2004 România a fost considerată o ţară care încă luptă pentru depăşirea comunismului.

La acestea mai putem adăuga nereformarea justiţiei, furtul banilor publici şi lipsa de reformă în administraţie, elemente care au pus sub semnul întrebării aderarea la Uniunea Europeană.

Ceea ce nu înţeleg eu la domnul Năstase este faptul că îşi doreşte să fie principalul analist al PSD, se proclamă obiectiv, însă tocmai domnia sa are interesul ca problemele de mai sus să fie prezentate ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Plus că “analiza” pe care o face este de fapt un atac politic, atâta timp cât numai liberalii sunt prezentaţi într-o lumină defavorabilă. Oare dânsul are prieteni în PD-L?

Modul în care Adrian Năstase “desfiinţează” guvernarea liberală pare copiat după alţi clasici (încă) în viaţă (politică), şi mai exact l-ar face gelos pe alt premier, de viitoare tristă amintire – Emil Boc. De altfel, dacă cineva face eroarea de a nu vedea cine îl semnează, fără nicio grijă ar spune că aparţine unuia dintre purtătorii de mesaj portocalii din “zona” Marcel Hoară, Alin Popoviciu, Gelu Vişan ş.a., adică toate acele personaje în căutarea unui autor care susţin sau au susţinut teze similare (pentru că unii dintre ei deja sunt în dizgraţie pentru modul cum au interpretat la TV un text dat).

Pe de altă parte, dacă avem răbdarea să continuăm cu lectura, aceasta este răsplătită de o formulare surprinzătoare: “măsurile anticriză ale Guvernului (Boc – n.a.) sunt, într-o anumită măsură, corecte din punct de vedere economic (cu excepţia impozitului minim), dar nu au reuşit să stimuleze economia”, aş putea chiar să spun că, deşi mai înalt, fostul prim-ministru îl simpatizează pe actualul chiriaş de la Palatul Victoria.

Nu am să combat afirmaţiile domnului Năstase, pentru că au făcut-o colegii mei din PNL care au deţinut portofolii, prin răspunsuri punctuale, la obiect, de-a lungul timpului; în special domnul Varujan Vosganian, a reuşit întotdeauna să răspundă foarte bine documentat acuzaţiilor neîntemeiate similare lansate de actualii guvernanţi în dorinţa de a ascunde praful sub preş. Nu voi fi eu acela care să facă analiza guvernării Năstase, pentru că ar presupune să intru într-un joc detestabil şi fără spectatori al celor care au inventat expresia “greaua moştenire”, expresie utilizată prin anii 2000-2001.

Totuşi, deşi (cu regret o spun) noi românii avem memoria scurtă, există unele lucruri care nu trebuie uitate şi care au fost “patentate” în timpul guvernării de fier a celui care acum arată cu degetul, Adrian Năstase:

–          “birocraţie halucinantă” – sistem dus până la perfecţiune în perioada 2000-2004 – unele instituţii erau în mod voit gândite şi menţinute a fi extrem de birocratice, pentru a alimenta o bunăstare de partid prin corupţia existentă, şi să nu uităm că funcţionarul public din guvernarea liberală nu semăna deloc cu funcţionarul de pe timpul lui Adrian Năstase;

–          “corupţie instituţionalizată” – termen apărut frecvent în vocabularul criticilor guvernării 2000-2004, care arăta faptul că multe dintre lucrurile de care aveau nevoie cetăţenii se puteau rezolva în afara instituţiilor mult mai uşor decât în interiorul lor;

–          “migraţie politică” – fenomen iniţiat de PSD, când în 2001 au forţat şi preluat 51% dintre aleşii locali ai altor partide. Că după 2009 chiar iniţiatorii au devenit victime, sistemul fiind perfecţionat de către PD, iarăşi nu trebuie să mire pe nimeni;

–          “cumpărarea presei” – publicitatea de stat a contribuit la tocirea colţilor presei în perioada 2000-2004 şi astfel guvernarea PSD din acea perioadă a fost ilustrată “în roz”.

–          “clientela politică” – o categorie de privilegiaţi apărută imediat după alegerile parlamentare din 2000 ca o plagă, cu scopul de a primi înapoi bani contra sprijin politic, de pe urma cărora ţara nu a avut de câştigat;

–          “deturnări de fonduri publice la nivel înalt” – primele cazuri în guvernarea PSD – vezi cazul ministrului Puwak;

–          “regii asfaltului” – au fost inventaţi în timpul guvernării PSD. Faptul că au fost reactivaţi în regimul Boc-Băsescu, nu constituie o surpriză, ci doar o recunoaştere a faptului că mecanismul inventat a lucrat cu beneficii şi pentru cei care au urmat;

–           “baroni politici” – categorie politică apărută în timpul guvernării PSD, care nu a dispărut nici acum, pentru că unii dintre ei, fără să schimbe partidul, au schimbat doar “puşculiţa”;

Nu ştiu rolul care i se rezervă lui Adrian Năstase după congresul PSD, însă sper ca acest rol să nu îl implice mai mult decât ca blogger, pentru că trebuie să recunoaştem că dacă nu exista un Adrian Năstase, atunci nu exista nici un Traian Băsescu. Nimeni nu poate și nu trebuie să uite că un Băsescu a fost posibil numai din ură și frică față de Adrian Nastase.