Monthly Archives: Februarie 2012

Antena 3 – 28.02.2012 – orele 20.30

În această seară, începând cu orele 20.30, voi fi prezent la emisiunea „Subiectiv, cu Răzvan Dumitescu”, la postul de televiziune Antena 3.

Puteţi urmări emisiunea în direct accesând următorul link.

Antena 3 – 21.02.2012 – orele 20.30

În această seară voi fi prezent la emisiunea „Subiectiv, cu Răzvan Dumitrescu”, de la postul de televiziune Antena 3.

Puteţi urmări emisiunea în direct aici.

România TV – 20.02.2012 – orele 21.00

În această seară voi fi prezent la emisiunea „Ultima Oră” moderată de Cătălin Striblea şi Corina Dragotescu, la postul de televiziune România TV.

Puteţi urmări emisiunea în direct aici.

Privatizările TAROM şi CFR Marfă – incompetenţă sau un nou tain plătit de actuala guvernare?

Profitând de această perioadă în care întreaga ţară este greu încercată de ninsori abundente, guvernanţii noştri au încercat să treacă tacit o afacere extrem de paguboasă pentru procesul de dezvoltare pe termen lung al României. Este vorba de privatizarea a două dintre cele mai importante companii din ţară, CFR Marfă şi TAROM.
Având în vedere potenţialele consecinţe economice a acestei iniţiative, consider că o vânzare făcută pe genunchi, în interese clientelare portocalii, este total inacceptabilă şi lipsită de orice temei. Din acest motiv, vreau să vă prezint situaţia actuală privind administrarea transporturilor aeriene şi feroviare în Europa, pentru a trage împreună o concluzie asupra acestui demers iresponsabil al actualei Puteri.
Prin Hotărârea Guvernului numărul 862 din 9 septembrie 2011 a fost aprobată strategia de privatizare a Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. prin vânzarea unui pachet de acțiuni reprezentând 20% din capitalul social, iar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a fost mandatat pentru realizarea acesteia.
De asemenea, în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 26 septembrie 2011, a fost avizat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a CFR Marfă şi a mandatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru privatizarea a peste 50% din acţiunile companiei, cu obligaţia respectării de către companie a nevoilor de transport în situaţii de urgenţă, precum şi a celor care derivă din angajamentele României în cadrul NATO şi în cadrul acordurilor cu Statele Unite ale Americii. Decizia vânzării pachetului majoritar de acţiuni de la CFR Marfă luată în CSAT naște suspiciuni. CSAT a luat această decizie după ce Guvernul stabilise inițial cu FMI vânzarea unui pachet minoritar a CFR de 20%. Se naște întrebarea din ce motive s-a decis ca o companie națională strategică, despre care se discută în CSAT, este vândută de statul român!
În privința transportului aerian, TAROM a înregistrat în 2010 cea mai mare pierdere de după 1990.  Astfel, în condiţiile în care, pentru prima oară în istoria TAROM, cota de piaţă s-a situat pe un trend crescător, atingând o valoare de 22,4% în 2010 faţă de 19,7% în 2009, iar numărul de pasageri a crescut cu 23,6% în 2010, rezultatul total indică o pierdere de 332,48 milioane lei, adică 78,97 milioane euro, în creştere cu aproximativ 44% faţă de anul precedent. Deşi situaţia finaciară a mai multor linii aeriene europene s-a mai ameliorat în 2010, rezultatele TAROM s-au degradat considerabil. Această situație a fost determinată de lipsa unor măsuri eficiente şi oportune de prevenire sau cel puţin de ameliorare a situației financiare dezastruoase a companiei aerian.
Singura șansă de dezvoltare o constituie cedarea pachetului majoritar către un investitor strategic, dar în condițiile obținerii unui preț corect și a stabilirii unei strategii coerente de privatizare care să asigure eficientizarea activității companiei.
În ceea ce privește tendința de privatizare a companiilor aeriene în cadrul Uniunii Europene, din cele 15 mari țări din Europa de Vest, doar în cazul a două dintre ele (Finlanda și Portugalia) statul are participație majoritară în compania naţională aeriană. În restul cazurilor, participarea statului este nulă sau nesemnificativă, astfel.

  • În Austria – operează compania Austrian Airlines – acționar majoritar Lufthansa Holding AG (100% privat)
  • În Belgia – operatorul național belgian de transport aerian SABENA a funcționat între 1923 – 2001, dar a falimentat în 2001;
  • În Danemarca – Scandinavian Airlines, deținut de SAS Group (peste 50% privat, guvernul danez deține doar 14,3%)
  • În Elveția – compania aeriană Swissair a falimentat în 2002
  • În Finlanda – compania Finnair este deținută de guvern în proporție de 55,8%
  • În Franța – Air France, deținută de Air France – KLM (în care guvernul francez controlează 18,6%, restul fiind capital privat)
  • În Germania – operează Lufthansa – companie deținută de Lufthansa Holding AG (0% a statului, guvernul german a vândut ultimele acțiuni – cca. 36% – în 1997)
  • În Grecia – Olympic Airways – privatizată în 2009, guvernul are acum 0%
  • În Italia – Alitalia – deținută de guvern până în 2008, astăzi deținută de Compagnia Aerea Italiana (75%) și Air France – KLM (25%)
  • În Marea Britanie – British Airways – 0% participație stat (privatizată în 1987)
  • În Olanda – KLM, deținută de Air France – KLM (în care guvernul francez controlează 18,6%, restul privat)
  • În Portugalia – TAP Portugal – 100% deținută de stat
  • În Spania – Iberia – statul deține doar 5%
  • În Suedia – Scandinavian Airlines, aceeași situație ca în Danemarca

Din acest motiv susţin că este necesară eficientizarea activității TAROM şi pregătirea companiei pentru privatizare.
Situația operatorului național de transport feroviar CFR Marfă este diferită și de aceea și abordarea trebuie să fie alta. Strategia de privatizare propusă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi susţinută de Guvern este total neprofitabilă şi inoportună în actualul context economic.
Prin documentul UE din martie 2011 – „Cartea Albă a Transporturilor – Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor” se prevede că transporturile trebuie să folosească energie mai puțină și mai curată, să exploateze mai bine o infrastructură modernă și să reducă impactul negativ pe care îl au asupra mediului și asupra unor componente fundamentale ale patrimoniului natural precum apa, solul și ecosistemele. Pentru a asigura reducerea necesară a emisiilor sau sau a rezolva problema congestionării e necesară o utilizare pe scară mai largă a transportului feroviar și aerian pentru pasageri, iar în cazul transportului de marfă, utilizarea unor soluții multimodale bazate pe modurile naval și feroviar pentru transporturile pe distanțe lungi. Obiectivul este ca un procent de 30% din transportul rutier de mărfuri pe distanțe de peste 300 km să fie transferat până în 2030 către alte moduri de transport, cum ar fi transportul pe calea ferată sau pe căile navigabile, acest procent urmând să depășească 50 % până în 2050, cu ajutorul coridoarelor de transport de marfă eficiente și ecologice.
De asemenea, tendința mondială, în contextul crizei energetice, este de redeschidere a exploatărilor miniere carbonifere. Mărfurile rezultate din toate tipurile de exploatări miniere vor fi transportate exclusiv pe calea ferată.
Dincolo de faptul că realitatea economică europeană arată o tendință de deschidere către domeniul privat, în majoritatea statelor europene au păstrat companiile de transport feroviar se află în proprietatea statului. Astfel:

  • În Franţa atât compania de transport călători şi de transport marfă numită SNCF, cât şi compania de infrastructură a căilor ferate – RFF, aparţin în totalitate statului.
  • În Germania, în cazul companiei Deutsche Bahn AG (are toate componentele – infrastructură, călători, marfă), statul deţine majoritatea acţiunilor companiei. A fost listat la bursă un pachet minoritar de acțiuni către micii acționari pentru capitalizare, însă această firmă este atât de puternică încât nicio altă firmă privată de transport feroviar nu a reuşit să depăşească cota de piaţă a acesteia.
  • În Serbia (Serbian Railways) şi Croaţia (HZ) companiile de transport marfă sunt în totalitate în proprietatea statului.
  • În Italia, Gruppo Ferrovie dello Stato este rezultatul unui parteneriat public – privat. Există numeroase companii private de transport feroviar, în general companii regionale
  • În Austria, pachetul majoritar al acţiunilor companiei Rail Cargo Austria este deţinut de stat. A fost vândut la bursă un pachet minoritar de acțiuni către micii acționari pentru capitalizare.
  • În Ungaria – MAV CARGO, privatizată, fiind în totalitate cumpărată de către RCA Austria. Organizarea căilor ferate în Ungaria:
  1. VPE – infrastructură – aparține în totalitate de stat
  2. MAV Start – Călători – privatizată
  3. MAV Tracting – locomotivele de tractare – aparține de stat
  4. MAV Vagoane – toate vagoanele – aparține de stat
  5. MAV Gépészet – reparaţii vagoane și material rulant – aparține de stat
  6. MAV Informatică – informatizarea căilor ferate – aparține de stat

Singura țară din Europa care a privatizat compania de transport feroviar de marfă este Ungaria, dar societatea a fost cumpărată de compania austriacă Rail Cargo Austria (RCA), parte a grupului OBB (Österreichische Bundesbahnen – Căile Ferate Federale Austriece) care este cel de-al treilea operator feroviar de transport marfă la nivel european. Firma austriacă consideră strategic transportul feroviar, iar reprezentanţii concernului OBB-RCA, deși au comentat deschis posibilitatea participării la o viitoare licitaţie pentru achiziţionarea CFR Marfă, în eventualitatea demarării unui proces de privatizare, totuşi, directorul diviziei Managementul Transporturilor din cadrul RCA, Karl Zochmeister, a declarat că „preluarea MAV Cargo din Ungaria s-a datorat unei nevoi strategice evidente” şi a subliniat că, „dacă se va considera că şi România se va încadra în politica de extindere a RCA, atunci se va lua o decizie în acest sens, dar grupul va acţiona doar atunci când există oportunităţi şi intenţii clare din partea autorităţilor din toate ţările unde activează OBB-RCA”. Rail Cargo Austria AG deţine 93 de companii în 24 de ţări şi are 7.784 de angajaţi. În Austria, deţine peste 93% din piaţa transporturilor feroviare de mărfuri, iar în 2008 a transportat 98,5 milioane tone de mărfuri.
Dacă această companie austriacă identifică un avantaj strategic în preluarea operatorului românesc de transport feroviar care ar face legătura între Rusia, zona Mării Negre și Europa, este evident o oportunitate care ar trebui exploatată de România.
Ținând cont și actualul context economic care este total nefavorabil privatizării, consider necesară relansarea activităţii CFR Marfă, prin management privat și, ulterior, vânzarea unui pachet minoritar de 20%, pentru anumite necesități privind investițiile, dar păstrarea companiei CFR Marfă în proprietatea statului,  transportul feroviar de marfă constituind o activitate strategică.

B1 TV – 13.02.2012 – orele 20.00

Ieri seară am participat la emisiunea „Sub semnul întrebării”, cu Robert Turcescu, de la postul de televiziune B1 TV.

Dacă nu aţi putut urmări emisiunea în direct, vă invit să o vizionaţi înregistrată aici.

Prezenţe TV 06.02.2012 – Antena 3 şi TVR 1

În această seară, vă invit să mă urmăriţi la emisiunile „Ediţie Specială, cu Răzvan Dumitrescu”, de la postul de televiziune Antena 3, începând cu orele 19.30 şi „Ediţie Specială”, cu cu Ramona Avramescu şi Mihai Rădulescu, de la postul de televiziune TVR 1, de la orele 22.05.

Scrisoare deschisă către preşedintele României, domnul Traian Băsescu

Domnule preşedinte,
Am ales să folosesc această formă de exprimare pentru că am considerat că, într-o perioadă atât de confuză şi tensionată din punct de vedere politic, oamenii sunt îndreptăţiţi şi cu toţii au nevoie de clarificări. În lumina ultimelor ieşiri publice pe care le-aţi avut în această săptămână, consider că lucrurile trebuie spuse pe nume , aşa cum sunt ele în realitate, nu cum doriţi dumneavoastră, în stilul caracteristic, să le manipulaţi.
Spun asta pentru că vă consider vinovat şi responsabil în realitate pentru multe din neajunsurile ce au dus românii peste limita suportabilităţii şi i-au scos în stradă. O spun cu toată convingerea, pentru că în aceşti şapte ani de mandat nu aţi făcut decât să dezbinaţi şi să manipulaţi o ţară întreagă pentru a vă atinge planurile care nu aveau nici o legătură cu bunăstarea oamenilor şi voi da doar câteva exemple în sprijinirea acestei păreri personale:

Domnule Preşedinte,
Aveţi o întreagă carieră politică proiectată de fostele structuri!
V-aţi început cariera politică în cadrul Partidului Comunist Român şi aţi obţinut o funcţie de conducere în Ministerul Transporturilor încă dinainte de Revoluţia din decembrie 1989. După Revoluţie, aţi fost ministru al transporturilor în nu mai puţin de cinci guverne, deputat în numeroase legislaturi (un „listaci” cum aţi spune) şi primar general al Capitalei. V-aţi suprimat colegii de partid când nu-i mai găseaţi „folositori politic”, aţi dărâmat guverne şi aţi pus umărul la doborârea a numeroase proiecte pentru România. Peste tot, n-aţi lăsat nimic în urma dumneavoastră decât intrigi, scandaluri şi dosare penale. Starea jalnică a infrastructurii de astăzi vi se datorează enorm, fiind singurul ministru al transporturilor dintr-un stat european care s-a opus cu vehemenţă modernizării propriei ţări. Viziunea dumneavoastră de „cârpeală”, şi nu de lucru bine făcut, s-a dovedit a fi filosofia dumneavoastră politică. La primăria Capitalei, având pe mâini un buget de 2 miliarde de dolari, aţi pozat întotdeauna în victimă, ca administratorul neajutorat, „hăituit” de cei de la Putere. Aici, cea mai mare „realizare” a fost că v-aţi acordat singur, ilegal, o casă de la stat, pe când mii de cazuri sociale erau în aşteptare în registrele municipalităţii. „Opoziţia” dumneavoastră a fost o operetă ieftină, aţi fost de fapt mereu prezent peste tot pe unde erau bani mulţi, corupţie şi scandal.

Aţi introdus nepotismul şi clientelismul ca principală metodă de parvenire şi deturnare a banului public, pe care aţi brevetat-o la nivelul familiei dumneavoastră!
Pe când mulţi tineri sunt lipsiţi de şanse şi locuri de muncă, dvs. le daţi o „lecţie de viaţă”: căpătuiala! Tineri români merituoşi, mulţi chiar cu studii în străinătate, au putut vedea cum preşedintele lor nesocoteşte legi, principii ale bunului simţ şi norme ale moralei, angajându-şi copiii pe salarii astronomice de 7000 de euro, doar cu normă „part-time”, la firme cu care instituţia sa lucrase! A fost şi o împărţeală părintească: fiica cea mare a primit un apartament de un milion de euro, iar fiica cea mică un „job” de eurodeputat. Niciun preşedinte al României postdecembriste nu şi-a permis să-şi „recompenseze” astfel membrii familiei. V-aţi dezonorat astfel propria familie, alegătorii şi partenerii dumneavoastră politici! Îmi amintesc cum, în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare din 2009, unii colegi parlamentari din PDL îmi povesteau cât de jenant fusese pentru ei să pregătească manipularea votului, pentru ca fiica preşedintelui să primească un post de deputat în forul legislativ al UE.

Sunteţi inculpat în două dosare penale cu prejudicii imense şi alte ilegalităţi dovedite de presă în ultimii ani!
Toate aceste anchete sunt blocate de 7 ani de procurori servili pe care îi dirijaţi cu dibăcie securistă. Vă ascundeţi în spatele imunităţii, cerând, printr-o ipocrizie fără margini, ca parlamentarii să renunţe la imunitatea juridică. Dacă aţi fi nevinovat, aţi face acest pas firesc, dând un semnal sincer. În lipsa acestui gest politic, cu laşitatea care vă caracterizează, aţi aruncat anatema de „baron”, „corupt”, „oligarh” sau „mogul” peste alţii, peste cei care se opuneau politicii dvs. medievale. Fără probe, date exacte şi în lipsa unor decizii judecătoreşti, aţi pătat zeci de oameni politici, oameni de afaceri, tehnocraţi sau jurnalişti, ştiind foarte bine că această murdărire va duce la compromiterea gratuită a întregii clase poltiice şi a societăţii civile. Acest „model de comportament” s-a răsfrânt şi asupra vieţii de zi cu zi, oamenii au devenit mai agresivi, mai vulcanici, mai conflictuali. Aţi făcut aşadar ceea ce vă pricepeţi cel mai bine: aţi instigat, aţi calomniat, aţi terfelit!

Aţi decredibilizat actuala clasă politică şi aţi demonizat Opoziţia!
Încă din 2007, principalul dumneavoastră punct pe agenda de lucru a fost decredibilizarea tuturor oamenilor politici care nu au fost de acord să vă accepte tainul pe care, drept „comandant suprem”, l-aţi cerut acestora. „Marea luptă împotriva celor 322”, aşa cum aţi dorit să o numiţi, nu a fost decât o altă etapă premeditată de erodare a clasei politice, din care acum chiar şi PDL-ul are de suferit, iar dezbaterile politice au fost înlocuite de lupte fără scrupule în care interesul partidului de guvernământ este atins prin cele mai josnice şi nedemocratice metode. Unde era preşedintele care trebuia să corecteze frauda la votul pentru legea Pensiilor? Probabil pe undeva pe un post media vorbind de corectitudine sau moralitate în politică, ca apoi să promulge un furt de pe urma căruia suferă milioane de pensionari. Probabil că aveţi conştiinţa curată pentru că aşa cum aţi spus-o, ei, pensionarii, părinţii sau bunicii noştri sunt „zonele cancerigene” ale bugetului de stat. În condiţiile acestea furtul Robertei Anastase nu poate fi decât un act corect şi moral ca o pedeapsă necesară faţă de aceşti „duşmani” ai poporului. Din păcate pentru dumneavoastră, cetăţenii acestei ţări şi-au dat seama până la urmă ce fel de om sunteţi în realitate.
Mai mult, după ce aţi scăpat de pericolul suspendării, aţi continuat să lucraţi la decredibilizarea celor care vi s-au opus, introducând în atenţia publicului ideea că parlamentarii sunt nişte trântori impostori, cu salarii „nesimţite”, care nu fac decât să doarmă toată ziua şi din acest motiv sunteţi nevoit să preluaţi dumneavoastră „cârma” ţării. Această acuzaţie este total falsă şi foarte uşor demontabilă, parlamentarii români având unele din cele mai mici venituri dintre omologii lor din Uniunea Europeană. Totodată, oamenii nu li s-a dat ocazia să înţeleagă faptul că din acei bani pe care aleşii lor îi încasează sunt folosiţi în mare pentru plata unor experţi din cadrul cabinetelor parlamentare, experţi care contribuie la procesul legislativ al acestei ţări. Consider că această atitudine este un abuz politic din partea dumneavoastră, un abuz pentru care românii vă vor trage la răspundere.
În plus, principalul dumneavoastră scop a fost să găsiţi motive pentru care Opoziţia este împotriva oamenilor, în speranţa că, distrugând încrederea pe care românii o au în alternativa politică actuală, partidul dumneavoastră va avea şanse să scape de votul cetăţenilor şi de inevitabilul moment în care veţi fi nevoit să daţi socoteală pentru eşecurile politice ale actualei guvernări. Vă dau ca exemplu declaraţia dumneavoastră conform căreia domnii Antonescu şi Ponta, cerându-vă dumneavoastră şi guvernului demisia, vor să lase ţara neguvernată. Nu, domnule preşedinte, dimpotrivă, ţara asta va fi guvernată cu adevărat abia când dumneavoastră şi toţi incompetenţii din jurul dumneavoastră veţi pleca.

Aţi etichetat toţi duşmanii dumneavoastră politici, după bunul plac!
Orice om politic sau de afaceri a cărui influenţă vă putea pune credibilitatea sau poziţia politică în pericol, a fost pe rând catalogat drept mogul, magnat, oligarh, baron sau corupt. Uşurinţa cu care aţi aruncat de-a lungul timpului cu vorbe grele nu a fost decât un paravan pentru a vă putea descotorosi de oameni care v-ar putea ameninţa în orice formă. Aţi folosit etichete dure şi aţi introdus în discuţia publică stereotipuri care să vă folosească în schimbarea frecventă a agendei politice în interesul dumneavoastră, iar cei care vi s-au opus chiar şi atunci au fost „recompensaţi” cu persecutări politice şi dosare inventate doar de ochii lumii, cum este şi cazul meu. Păcat că nu aţi fost în stare să vedeţi baronii locali, corupţii şi „nesimţiţii” care spuneau „Da, să trăiţi!” când îi chemaţi alături de dumneavoastră…

Aţi politizat instituţiile statului!
Cea mai mare crimă pe care aţi putut să o comiteţi împotriva poporului care v-a acordat încrederea şi votul de trei ori la rând (inclusiv la referendumul din 2007) a fost distrugerea sistematică a oricărei urme de profesionalism şi competenţă din cadrul instituţiilor de stat. Încet, dar sigur, dumneavoastră şi locotenenţii dumneavoastră din PDL aţi înlocuit oamenii de adevărată valoare din structurile de stat cu politruci incompetenţi a căror principală tema a fost să canalizeze fonduri către clientela portocalie. Fugărirea şi umilirea adevăraţilor profesionişti (cazul Arafat este cel recent, dar exemple sunt cu miile) nu au făcut decât să scadă încrederea populaţiei în competenţa statului şi să contribuie la procesul de decredibilizare a întregului aparat de stat.

Aţi susţinut trădătorii şi migraţia politică!
Începând cu fracţiunea Theodor Stolojan, care după o scurtă perioadă de timp i-aţi fuzionat cu partidul pe care îl conduceaţi pentru a da naştere la PDL, nu aţi făcut decât să creaţi perdele de fum, sub forma unor partide fantomă, precum UNPR, pentru a încuraja trădarea politică şi pentru a atrage în rândurile coaliţiei de guvernământ toţi trădătorii care au putut fi cumpăraţi sau şantajaţi pentru a susţine actuala Putere. V-aţi asumat public rolul de „comandant de navă politică” şi aţi adunat în jurul dumneavoastră numai oameni fără scrupule, dispuşi să susţină orice demers şi iniţiativă politică pentru a păstra puterea, fără a vă păsa măcar o secundă de efectele dezastruoase asupra ţării pe care acţiunile voastre le vor avea.

Aţi utilizat un limbaj sub orice critică!
V-aţi jignit conaţionalii din poziţia de şef al statului fără să prezentaţi scuze şi să plătiţi vreodată pentru ceea ce aţi făcut. Mă întreb oare ce-au simţit acei români pe care se presupunea că îi reprezentaţi, în momentul în care au fost batjocoriţi la propriu de ura şi calomniile dumneavoastră. Mă gândesc la acea tânără jurnalistă pe care aţi etichetat-o drept „ţigancă împuţită”, la acel jurnalist pe care l-aţi catalogat „găozar”, la acel primar pe care l-aţi ameninţat pe faţă, la numeroşi oameni politici jigniţi şi stigmatizaţi public de gândirea dvs. totalitară. Inclusiv ultimul Rege al românilor a ajuns să fie denigrat de dumneavoastră. Derapajele dumneavoastră de limbaj denotă modul în care v-aţi raportat mereu la cei care poate v-au dat puterea să-i reprezentaţi. Care preşedinte al unui stat din UE sau din lumea civilizată şi-ar permite să facă aşa ceva?

Aţi denigrat România la toate nivelurile posibile!
Aţi uitat repede că datorită societăţii civile aţi reuşit să câştigaţi încrederea românilor. În scurt timp, după 2004, aţi făcut liste cu intelectuali publici, i-aţi montat pe unii împotriva altora, iar pe cei care vă criticau i-aţi calomniat public. Pe cei mai vocali, i-aţi „răsplătit” punându-i în situaţia ridicolă de a deveni un fel de „aplaudaci prezidenţiali” şi de a face genoflexiuni politice. Pe unii i-aţi răsplătit cu funcţii de ministru sau de eurodeputat (Monica Macovei ştie mai bine cum, în 2007 sau 2008, ataca de la Bruxelles instituţii româneşti, precum CSM, pentru că nu ele nu răspundeau prompt comenzilor dumneavoastră). De asemenea, aţi compromis instituţii numind clienţii dumneavoastră politici, incompetenţi şi puşi pe căpătuială. Cazurile Gabrielei Andreescu de la SGG, a Robertei Anastase, a Monicăi Iacob Ridzi sunt revelatoare în acest sens.
Mai mult, faptul că gradul de absorbţie a fondurilor europene este de sub 10% după patru ani de mandat este un dezastru pentru care România plăteşte cu vârf şi îndesat prin carenţele de dezvoltare cu care ne confruntăm. Am pierdut sute de milioane de euro, iar când am accesat fonduri europene, le-am folosit pentru a face patinoare şi săli de sport în sate fără lumină şi canalizare, terenuri de fotbal în pantă, halte de zeci de milioane de euro şi contracte cu foarte multe zerouri pentru „regii asfaltului” şi oamenii de partid care vor cotiza în campaniile următoare. În plus, aţi făcut tot ce se putea face pentru a alunga investitorii străini din România şi pentru a sufoca mediul de afaceri autohton.
Toate acestea împreună cu prezenţele dumneavoastră de tot râsul la diverse întâlniri internaţionale (declaraţii precum că România are foarte mulţi hackeri talentaţi sau obsesia dumneavoastră cu modificarea cu orice preţ a Constituţiei), nu au făcut decât să scadă dramatic nivelul de încredere în sistemul economic românesc şi, odată cu acesta, a interesului investitorilor în a canaliza fonduri către ţara noastră.
Acestea sunt doar câteva din aspectele pentru care eu vă consider responsabil, domnule preşedinte, pentru incompetenţa unei guvernări ale căror frâie au fost mereu în mâna dumneavoastră. Înverşunarea şi încăpăţânarea cu care v-aţi agăţat de putere au costat scump această ţară, iar cei care au suferit au fost în principal românii de rând.

Domnule preşedinte,
Intrarea Opoziţiei în grevă parlamentară înseamnă de fapt sfârşitul dumneavoastră politic. Deşi nu mai am nicio speranţă cu privire la capacitatea dvs. de a discerne între adevăratul bine şi rău, între dreptate şi injustiţie, între corectitudine şi abuz, am totuşi speranţa că odată cu plecarea dumneavoastră din funcţia de preşedinte, clasa politică românească va fi mai curată.
Ştiţi cu toţii că bagajul dumneavoastră de „boli politice” reprezintă un procent considerabil din toată clasa politică. Aţi crezut de la bun început că dacă aruncaţi cu noroi în toţi, îi va face pe oameni să nu mai poată distinge între politicieni corecţi şi încorecţi, între competenţi şi încompetenţi, între oameni politici demni şi nedemni. Aţi crezut că astfel o să vă puteţi ascunde jocurile murdare şi incompetenţa.  Dar acum, toate dezideratele dvs. s-au prăbuşit şi toate proiectele dumneavoastră politice s-au dovedit a fi doar lozinci şi minciuni, intrigi şi abuzuri. Mai mult, capacitatea dumneavoastră de a infesta orice instituţie, grup sau colectivitate este astăzi bine cunoscută de români. Aţi declarat la un moment dat că reprezentarea clasei politice este „o zoaie pe un geam”. Pot spune astăzi şi putem spune cu toţii că acela nu era un geam, ci era o oglindă în care v-aţi recunoscut adevăratul chip.
Dumneavoastră v-aţi autoproclamat „comandantul” atotputernic al acestei ţări, un lider neînfricat şi jucător, care ştie foarte bine ce are de făcut pentru a-şi atinge „ţinta”, însă lupta dumneavoastră oarbă cu politicienii care nu vi s-au supus nu a făcut decât să ducă România într-o situaţie extrem de grea, din care nu vom putea ieşi decât când veţi realiza cu adevărat ce vă cer astăzi românii din stradă şi nu numai. Românii s-au lămurit că aţi fost un preşedinte jucător doar pentru dumneavoastră şi apropiaţii dumneavoastră, nu pentru români. Aceştia ar fi suportat toate măsurile de austeritate dacă ştiau că acestea sunt pentru binele ţării şi un viitor mai bun, dar exemplele de cheltuire nejustificată a banului public arată că ele au fost luate doar de dragul răzbunării faţă de categoriile care nu v-au votat.
Românii, domnule preşedinte, vă cer să plecaţi, vă cer să vă asumaţi răspunderea asupra acestui eşec colosal care au fost cele două mandate ale dumneavoastră şi să faceţi loc unor oameni pentru care această ţară nu înseamnă cum să furăm mai mult şi cum să umilim mai tare românii care ne-au votat, ci cum să le asigurăm tuturor românilor traiul decent pe care îl merită.