Scrisoare deschisă adresată Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, doamna Anca Daniela Boagiu

Stimată doamnă ministru,

Mă văd nevoit să vă atrag din nou atenţia cu privire la o problemă deosebit de gravă legată de domeniul pe care îl gestionaţi şi de activitatea ministerului pe care îl conduceţi.

Fac referire la rezultatele financiare ale anului 2010 anunţate de Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., date care arată că, în ciuda veniturilor în creştere, dar şi a altor parametri pozitivi, compania Tarom a înregistrat anul trecut cea mai mare pierdere de după 1990.  Astfel, în condiţiile în care, pentru prima oară în istoria Tarom, cota de piaţă s-a situat pe un trend crescător, atingînd o valoare de 22,4% în 2010 faţă de 19,7% în 2009, iar numărul de pasageri a crescut cu 23,6% în 2010, rezultatul total indică o pierdere de 332,48 milioane lei, adică 78,97 milioane euro, în creştere cu aproximativ 44% faţă de anul precedent, cînd operatorul aerian de stat a raportat un rezultat negativ de 234,69 miloane lei.

Principalul motiv care să justifice aceste rezultate dezastruoase indicat de către conducerea companiei în comunicatul dat publicităţii este creşterea preţului petrolului: „Închiderea exerciţiului financiar 2010 s-a soldat cu o majorare cu 29% a cheltuielilor cu combustibilul, impactul acestor costuri asupra rezultatelor financiare de anul trecut fiind de 19 milioane euro.(…) Pe rutele intraeuropene, toţi operatorii de transport aerian au raportat pierderi în 2010, cauzate de creşterea preţului petrolului şi de numeroasele taxe impuse companiilor aeriene de către guvernele mai multor ţări europene”, se arată în comunicat.

Deşi situaţia finaciară a mai multor linii aeriene europene s-a mai ameliorat în 2010, rezultatele Tarom s-au degradat considerabil. Această situaţie putea fi prevenită dacă, asemenea companiilor aeriene tradiţionale, şi operatorul aerian de stat al României recurgea la operaţiuni de hedging în privinţa combustibilului.

Strategia de hedging presupune protecţia împotriva riscurilor în condiţiile unei pieţe instabile şi evitarea pierderilor. Este o strategie accesibilă atît micilor investitori, cît şi marilor companii naţionale, care ar permite menţinerea unui preţ fix, uşor mai ridicat al combustibilului, pentru o perioadă mai lungă de timp, fără alte consecinţe, evitîndu-se astfel efectele nocive ale fluctuaţiilor de preţ pe pieţele internaţionale. Numeroase companii aeriene sau de alt profil au aplicat strategii de hedging, reuşind să înregistreze profit în perioade critice numai prin acoperirea riscului legat de modificarea preţului.

De altfel, printre măsurile de rentabilizare menţionate de Compania Tarom pentru anul 2011 se numără implementarea unor operaţiuni de hedging pentru combustibil şi pentru operaţiunile de schimb valutar cu efect de conservare a riscurilor de creştere a preţului petrolului şi a evoluţiei cursului de schimb.

Întrebarea firească este de ce nu s-a recurs la această soluţie şi în 2010 în condiţiile crizei economice generalizate şi a unui rezultat financiar de asemenea negativ pentru anul precedent.

Răspunsul ar putea conduce spre o evidentă neglijenţă sau chiar inconştienţă a conducerii Companiei Tarom, dar şi a Ministerului Transporturilor, responsabil pentru controlul activităţii companiei.

În acest context, doamnă ministru, vă solicit demararea cît mai rapidă a unei anchete la nivelul Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. în vederea identificării celor responsabili atît pentru pierderile financiare înregistrate în anul 2010, cît şi pentru lipsa unor măsuri eficiente şi oportune de prevenire sau cel puţin de ameliorare a acestei situaţii dezastruoase.

Anunțuri

One response to “Scrisoare deschisă adresată Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, doamna Anca Daniela Boagiu

  1. Pingback: Jurnal de blogger

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s