O nouă dovadă a minciunilor ministrului transporturilor și infrastructurii

Acum 10 zile, în scrisoarea deschisă adresată doamnei Anca Boagiu, ministru al transporturilor şi infrastructurii, subliniam incoerenţa afirmaţiilor şi lipsa de responsabilitate a conducerii ministerului în privinţa introducerii taxei de utilizare a autostrăzilor. Arătam atunci că declaraţiile domnei ministru privind obligativitatea taxării infrastructurii ca o condiţie impusă de Uniunea Europeană au fost contrazise de reprezentanţi ai Comisiei Europene, mai exact ai Directoratului pentru transporturi ai CE, care au subliniat că România nu este obligată să impună taxe de drumuri sau de autostrăzi, iar introducerea acestor taxe nu este o condiţie pentru a beneficia de plăţile din fondurile comunitare.

Iată că, recent, şi Directoratul pentru Politici Regionale al Comisiei Europene a afirmat acelaşi lucru, conform cotidianului România Liberă:

„Nu, Comisia Europeană nu a cerut Ministerului român al Transporturilor taxarea autostrăzilor. (…) Mai mult, România nu are semnat niciun angajament cu CE, chiar şi luat în mod benevol, privitor la introducerea taxei. Dacă ar fi să aleagă un termen pentru introducerea taxării autostrăzilor, între „obligaţie” şi „recomandare” oficialii Directoratului pentru Politici Regionale l-ar prefera pe al doilea”, spune Marie-Pierre Jouglain, purtătorul de cuvînt al comisarului pentru politici regionale, Johannes Hahn.

Aşadar, Uniunea Europeană neagă din nou obligativitatea introducerii acestei taxe, confirmînd incapacitatea conducerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a-şi recunoaște public răspunderea pentru măsurile preconizate.

 

Prin urmare, reiterez solicitarea adresată doamnei ministru Anca Boagiu de a-și asuma responsabilitatea deciziilor și acțiunilor promovate, de a nu mai proiecta vina propriei inconsecvenţe și a lipsei de viziune asupra altora, în acest caz asupra Uniunii Europene, și de a renunța la minciunile și la practicile demagogice care nu fac altceva decît să afecteze grav imaginea ministerului, dar și a statului român.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s