Arestările din vămi, un nou prilej de atacuri murdare la adresa Opoziției

Mi-am pus câteva zile următoarea întrebare: de ce s-a făcut atâta tam-tam cu arestările din vămi? Mi-am pus această întrebare – și cu siguranță nu am fost singurul – pentru că tele-arestările cu siguranță nu servesc imaginii României. În nici un caz nu (mai) pot convinge oficialii UE că de mâine granițele non-UE ale României vor fi sigure. Din contră. În plan internațional, efectul va fi exact invers. România va fi pusă la colț pentru faptul că autoritățile la vârf au știut ce se întâmplă în vămi, dar au preferat să intervină cu întârziere de un an, un an și jumătate. Și acest lucru va avea drept rezultat o amânare pe termen incert a aderării la spațiul Schengen. Poate dacă s-ar fi operat cu discreție, sau, în cel mai bun caz, din partea oficialităților la vârf nu ar fi fost făcute o serie de declarații din care să rezulte că știau de corupția din vămi, șansele de a deveni chiar din toamnă cetățeni “Schengen”, ar fi fost palpabile.

Am crezut în primă instanță – și nu am greșit – că “zgomotul” care a însoțit operațiunile mascaților din vămile Siret și Moravița au drept scop câștigarea de puncte pentru guvern și pentru principalul partid de guvernământ. Aceasta deși nici guvernul și nici PD-L nu au descins în vămi, și nici nu au atribuții în acest sens, dar asta s-a încercat să se inoculeze cetățenilor mai puțin familiarizați cu mecanismele de acțiune ale diferitelor autorități. Și este posibil ca mulți, chiar să fi crezut că în spatele mascaților s-au aflat, pe cai albi, “vajnici” luptărori anti-corupție, Traian Băsescu, Emil Boc, Gheorghe Flutur ș.a. Totuși, sunt mult mai mulți, cei care și-au dat seama că fără protecția venită de sus, șpaga nu ar fi devenit literă de lege în vămi, și, acești „mult mai mulți” au început să se întrebe: la cine a ajuns grosul banilor filtrați de oficialii vămilor puși în funcții de PD-L.

Ei bine, după ce președintele a acordat un interviu postului public de radio m-am lămurit. Practic, o anumită exprimare de o gravitate extraordinare a lui Traian Băsescu, consider chiar că nu a fost suficient analizată. “Au şansa (cei arestați – n.a.) de a face mai puţină puşcărie, dacă vor face, sau să nu facă închisoare, dacă spun cui au dat banii, dar cu nume şi prenume”. Cu alte cuvinte, lui Traian Băsescu nu-i mai ajunge și funcția de premier, pe care o are de facto, se vrea și procuror și judecător. Și dă și soluția: cine toarnă, este exonerat de pedeapsă, chiar dacă fapta este încriminată de Codul Penal. O astfel de imixiune în justiție nu am mai înregistrat de foarte, foarte multă vreme. Numai că și această imixiune a avut (are) un scop precis: trecerea în sarcina Opoziției a situației din vămi. Traian Băsescu a și pronunțat o serie de nume din zona PNL, iar două zile mai târziu, Gheorghe Flutur a pronunțat nume din zona PSD. Nu este pentru prima oară când Traian Băsescu și PD-L atacă murdar, cu lovituri sub centură Opoziția. (În ceea ce-l privește pe Traian Băsescu – mă refer la acuzațiile sale deloc voalate la adresa unor nume din PNL care au deținut funcții în ierarhia vamală în perioada embargoului privind Yugoslavia – mă întreb, dacă susține ceea ce susține, de ce nu a reacționat la vremea respectivă, adică între 1996 și 1999, când era cel mai influent ministru în guvernarea CDR-PD-UDMR? Mai ales că prin comportamentul său de atunci, a lovit mai mereu în PNL și PNȚCD). Numai că, șefii de la ANAF, ANV, șefii de vămi NU au fost numiți de Opoziție. Și nu îți trebuie să ai prea multă școală, pentru ați da seama că un șef pus în funcție de PD-L ar veni cu “atenții” din din vamă la PNL sau PSD. Dar, atât Traian Băsescu, cât și ciracii săi din PD-L, merg pe pricipiul, „calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva”. Totuși, indiferent câte acuzații vor fi aduse Opoziției, nu vor putea fi acoperiți adevătații protectori și beneficiari ai actelor de corupție din vămi. Care nu pot proveni decât din zona celor care au pâine și cuțitul în mână.

P.S.: Observ că de ieri, Traian Băsescu și-a schimbat „direcția” acuzațiilor, arătând cu degetul spre liderii sindicali. Da, și aceștia sunt, în majoritate în Opoziție, deci este “logică” redirecționarea.

P.P.S.: În această seară, începând cu orele 21.00, voi fi prezent la emisiunea “Subiectiv” de la postul de televiziune Antena 3, moderată de Răzvan Dumitrescu.

Emisiunea poate fi urmărita on-line aici.

 

 

 

 

Anunțuri

2 responses to “Arestările din vămi, un nou prilej de atacuri murdare la adresa Opoziției

  1. Stimate Parlamentar,
    Mi-aş dori o Comisie Parlamentară de Anchetă care să cerceteze suspiciunea folosirii instituţiilor statului cu scopul unei activităţi de „Poliţie Politică”.

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/02/vreau-o-comisie-parlamentara-de-ancheta.html

    PS.
    Mă aştept ca şi alţi comentatori să susţină această cerere a mea.

  2. Gasirea Reginei
    Coruptia in institutiile statului si in mod particular in vami este aceeasi din 1990 si pana astazi. Citind ziarele an de an eu nu am auzit sa fi luat o pauza un an sau patru.
    A fost la fel sub toate administratiile fiind diferente doar in eficienta de redistribuire spre varful piramidei functionaresti si politice. Vilele vamesilor se inalta in toata tara de mult si nu doar vilele lor s-au inaltat fara a se putea justifica provenienta banilor cu care s-au construit.
    Vamesii sunt subiecte mai de senzatie si niste pioni care s-a hotarat ca trebuiesc sacrificati ca sa scape regina(reginele).
    Acesti vamesi stiau ca nu sunt in pericol pentru ca cei care ii numesc si ii controleaza inchid ochii atata timp cat spaga curge si ordinul politic de sus nu vine.
    Regina poate ca nu primea bani direct ci doar primea sustinere logistica si financiara in campanie de la prieteni politici generosi cu dare de mana si nu punea intrebari asupra sursei generozitatii lor. Cu ajutorul acestor bani se finantau probabil campanii receptii pomeni electorale sau cadouri substantiale. Iliescu era sarac si cinstit nu? Tot foloase necuvenite se numesc. Pe vremea Conventiei operatiunea Tigareta de contrabanda cu tigari transportate cu avioane a continuat sub diverse guvernari si s-a gasit marele viovat Trutulescu care dirija avioanele pe aeroport, descarca/incarca marf in camioane, comanda granicerii sa deschida portile aeroportului. El singurel nu? Este singurul om care fara sa fie fizician a reusit sa demonstreze un nou principiu din fizica(al incertitudinii?) si anume ca un obiect poate sa ocupe in acelasi timp doua locuri din spatiu adica si in inchisoare si la plimbare pe Calea Victoriei.
    Daca s-ar discuta serios despre marile privatizari deabea atunci ar incepe sa devina credibila campania anticoruptie insa nici cei din actuala opozitie nu s-ar simti prea bine.
    Pana atunci este un exercitiu de imagine infaptuit cu orice pret atata timp cat Regina scapa si i se albeste numele pentru viitorul politic. Poate se albeste si partidul prin aceste miscari de sacrificiu.
    Regina nu o veti gasi pentru ca in fiecare guvernare a fost alta si de fapt este o retea, un sistem cu toate culorile politice, un mod de viata acceptat si insusit tacit de intrega polpulatie de zeci de ani si a devenit a doua natura in anumite medii profesionale sau politice aparand chiar o morala a spagii.
    Presedentia Romaniei, si politicieni sau judecatori/procurori importanti in stat se asociaza cu ”personalitati locale” de genul interlopului Mondialu’. Au crscut pe aceeasi strada, au facut impreuna armata, s-au cunoscut la mare de nu au putut refuza sa-i boteze odrasla ?
    Sunt jalnici si te intrebi ce nevoie au de asa ceva. O fac pentru bani si/sau pentru voturile unor grupuri etnice. Par reprezentativi si cu influenta intre tigani dar nu este asa pentru ca o masa mult mai mare din tigani traiesc in mizerie si cel mult ii invidiaza pe acesti smecheri dar nu ii iubesc si nu ii urmeaza automat la cabina de vot. Mergeti prin satele de tigani si o sa vi se para ca va intoarceti cu o mie de ani in urma.
    Chiar oameni care au avut o expunere internationala importanta cum este Stolojan se compromit(inca o data) cu astfel de nasisme inexplicabile. Poate au primit ordin. Oricand poti sa refuzi statutul de sluga(sclav) daca ai putina demnitate si simtul ridicolului. Sa fie vorba si de ceva bani ?
    Singurul scop al acestui e mail este de a oferi un raspuns la intebarea care mi s-a pus :”ce rost are acest text (emailul anterior) care mai degraba exprima niste frustrari personale si oricum este plin de greseli si in plus este lipsit de orice valoare literara”
    Nu este nimeni obligat sa il citeasca. Este o invitatie la o analiza lucida si obiectiva(neparinica) si in plus nu pretind ca detin adevarul absolut.
    1) Rostul este ca problemele din jurul meu ma preocupa ca pe oricare altul si sper sa ii preocupe pe cat mai multi romani. In plus sa fie activi si sa ia atitudine impotriva coruptiei acolo unde se afla. Discutand intre ei si cu propria constiinta (nu cu mine) sa realizeze ca nu sunt singuri si sa nu aiba teama.
    2) Este frustrant sa vezi ca din 1989 coruptia infloreste nestavilit si banul face legea in justitie sau in politica si singurii pedepsiti sunt pionii de pe tabla de sah luati de valul lacomiei in timp ce personaje istete cu actiuni scandaloase in politica economie si justitie ne dau sfaturi intelepte prin ziare sau pe posturi tv . Mai mult unii ajung demnitari in stat/administratie si tin prelegeri despre civism, etica in afaceri si politica dupa ce au luat/dat spagi din greu si s-au aflat adesea in conflict de interese cu institutia in care isi fac veacul. Daca cei ce se odihnesc in mormintele din Cimitirul Eroilor ar vedea aceste aspecte din societatea pentru care si-au sacrificat viata s-ar rasuci in mormant. Daca ar vedea si mutrele unor VIPuri ce ne sunt prezentate ca ‘’modele al succesului’’ din Romania s-ar mai rasuci o data.
    3) Greseli de redactare am facut si o sa mai fac pentru ca este greu sa iti pastrezi calmul cand rememorezi aspectele criticate si vezi ce se intampla zi de zi.
    4) Nu pretind ca texul are vreo valoare (literara) decat cel mult pentru cei pe care ii preocupa aspectele evocate si eventual gasirea unei solutii. Poate si pentru cei care nu privesc doar in curtea vecinului cat si in propria curte.
    5) Nu pot sa dau eu nume concrete pentru ca nu le cunosc si deja ziarele si posturile tv le fac publice cu zecile. In plus vinovatia trebuie dovedita pentru fiecare in parte in mod legal.
    Vindecarea va veni doar daca se pun de acord pentru acest scop toate segmentele societatii, partide, cetatenii simpli etc. Desigur ca Basescu este abil(eufemism) si incearca sa se salveze pe el si PDLul de la caderea in sondaje(si la alegeri) prin preluarea stindardului luptei anticoruptie desi nici pana in ziua de astazi nu am inteles ce s-a intamplat cu flota si cine este responsabil. Ar sacrifica pe oricine ca sa isi consolideze aceasta imagine de presdinte inger al dreptatii. Daca poate reabilita si guvernarea, cu atat mai bine pentru el ca sa arate „baronilor” PDL cat de indispensabil le este. Tine de inteligenta opozitiei sa nu fie prezentata ca s-ar opune campaniei(decat in caz de abuz/incalcarea legii) dar in acelasi timp sa nu il lase sa isi faca jocul si sa expuna si implicarea lui sau a colaboratorilor sai directi in fapte de coruptie daca au existat. Spun asta pentru ca aparent sunt cercetati demnitarii din PDL ca sa nu se spuna ca se fac doar anchete ordonate politic contra opozitiei, dar este putin probabil ca anchetele sa se opresca aici. Deja sunt anchetati si fosti demnitari aflati acum in opozitie. Cred ca anchetele vor continua pana la alegeri si in final au ca scop intarirea pozitiei PDL si subminarea credibilitatii aliantei ce i se opune. Asta este ce se vede la suprafata. Dar blaturi s-au mai vazut in politica nu doar in fotbal.

    Cineva mi-a atras atentia ca in loc de astfel de informari ar fi mai utila o campanie de constientizare a populatiei pentru a merge la vot. Cu constientizarea sunt perfect de acord
    Dar nimeni inclusiv media nu pare foarte interesata in a avea o populatie prea constienta de ceea ce se intampla cu adevarat in spatele ecranului. Se prefera formarea consumatorului de telenovela cu ochelari de cal dus de capastru la diverse galeti cu ovaz in functie de interesul politic de moment. Se speculeaza refexele primare nu gandirea lucida care poate pune serioase probleme chiar initiatorilor tentativei de constientizare. Incep sa se puna probleme de natura ideologica adica de revizuire a contractului social (nu de munca ci intre membrii societatii) de creare/redistribuire a rezultatelor muncii si a dreptului de proprietate asupra lor ceea ce este mai complicat. Este valabil peste tot in lume. Evenimentele din 1989 in Europa de Est si mai recent in tarile arabe si Africa de Nord o atesta. Ignorarea problemei crizei economice si a saraciei in contrast cu opulenta catorva ce profita de sistem poate rasturna intr-o saptamana nu doar dictaturi dar chiar regimuri democratice cu o lunga traditie(in sensul democratiei actuale „lunga” de cel mult 150 de ani).

    Acest text nu este o „informare” sau un puct de vedere partinic cum in mod surprinzator l-au interpretat unii. Urasc informarile „politice” in care ti se dicteaza ce sa gandesti, ce sa vorbesti, cum sa te porti si ce lozinci sa repeti ca un patefon stricat. Acest reflex dictatorial l-au dus comunistii(si multinationalele) la perfectiune si nu mai vreu sa aud de el. Emailul meu este strict o opinie/observatie personala si nici nu pretind ca ar fi foarte originala. Aproape s-a banalizat in ziare si la dezbateri televizate.
    Nu indeamna la pasivitate ba din contra invita la eradicarea cancerului coruptiei pornind de la cauzele lui si nu doar administrarea unor calmante sau medicamente care doar prelungesc suferinta. Ideea de baza era ca aceasta boala este constant aceeasi din 1990 INDIFERENT cine a fost la guvernare si ca istoria se poate repeta. Banul nu are culoare politica. In timpul dictaturii comuniste miezul coruptiei erau chelnarii, frizerii, gestionarii de magazine alimentare si medicii care luau bacsis. Niciodata demnitarii de partid si cei din aparatul de ordine/represiune care faceau un trafic de influenta si de valori(„ale poporului”) foarte infloritor. Bani, tablori obiecte de lux, tigari si alcool din cele mai capitaliste burdusau camarile celor care cu o semnatura te puteau lasa sa zburzi prin lume sau te trimiteau sa vizitezi Delta ca uiti de visele cu Parisul sau Londra. O parte din acesti fosti demnitari sau subalternii lor, sau slugi care le lustruiau pantofii dar visau sa le ia locul, detin acum pozitii importante politice si economice.
    Din cand in cand diversele guvernari se arunca vijelios asupra problemei coruptiei si „descopera” vamesi, medici, functionari din administratie si profesori care iau spaga dar mai rar ministri, prim ministri, sefi de partide politice, presedinti sau finantatorii lor din umbra. In cazuri exceptionale apar pe ecrane de cateva ori si acestia in legatura cu niste termopane sau borduri(nu milioane de euro) dupa care liniste sau se mentine un anumit grad de hartuire in functie de cum inclina balanta politica. Sau sunt reciclati dupa o vreme. Disciplina de partid cere si niste autosacrificari. Asta se intampla cu regularitate din 1990 de la o administratie la alta. Trebuie sa ne incercam din nou norocul si sa provocam o schimbare radicala a guvernarii. Speranta moare ultima. Problema este ca cei despre care se vorbeste ca fiind pasivi/comozi/defetisti etc s-au cam saturat sa fie luati drept prosti. Adica de schimbari ce aduc beneficii unui numar restrans de persoane din clasa politica si/sau a cercurilor lor de interese economice. Desigur pasivitatea este cea mai proasta optiune iar acum este absolut necesara o schimbare deoarece mai rau de atat nu se poate(ba se poate) iar pasivitatea nu face decat sa lase lucrurile sa evolueze de la rau la mai rau. Ca cetatean al acestei tari imi pun speranta in functionarea democratiei si a ce a mai ramas intreg si sanatos din institutiile statului.
    Sa speram ca gasirea Reginei nu se va transforma in cautarea Elodiei.
    Cu stima
    mircea.ursache@gmail.com
    Bucuresti PNL sector 6 colegiul 24

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s