Sunt primul politician criticat de presă pentru că aduc bani pentru infrastructura din judeţ

Un ziar local din Iaşi mă acuză că atrag fonduri pentru infrastructura din judeţ, de parcă nu asta fac de patru ani, de când sunt deputat. E un lucru rău că oamenii care până acum au călcat prin noroaie până la genunchi pentru a ajunge să-şi cumpere o pâine vor avea drumuri asfaltate sau măcar pietruite?

 

Da, doamnelor şi domnilor jurnalişti, politicieni şi mai ştiu eu ce cîrcotaşi, asta este treaba unui reprezentant ales în Parlamentul României, să aducă bunăstarea alegătorilor săi. A spune că un asemenea volum de investiţii este caracteristic numai acestei perioade, în preajma alegerilor, este o falsitate. Sume fără precedent au fost atrase în judeţul Iaşi în perioada din 2005 până acum şi au fost investite în infrastructura şcolară, rutieră, în reţele de apă, canalizare, gaz, în cămine culturale şi biserici etc.

 

Nu mă deranjează să fiu acuzat că am adus bani pentru Iaşi. Deloc! Prin asta mă deosebesc de ceilalţi politicieni care au tăiat frunză la câini pe la Bucureşti.

 

Atâta vreme cât voi reprezenta Iaşul la Bucureşti voi atrage cât mai multe fonduri pentru investiţii în judeţul Iaşi. Când ziarele îi vor acuza şi pe ceilalţi parlamentari ieşeni, de la celelalte partide, de acelaşi păcat, mă voi pleca în faţa lor cu respect şi le voi arăta recunoştinţa pentru faptul că nu ne lasă singuri, pe noi liberalii, în lupta pentru a scoate judeţul Iaşi din sărăcie şi umbră.

Anunțuri

4 responses to “Sunt primul politician criticat de presă pentru că aduc bani pentru infrastructura din judeţ

  1. O stii p-aia cu :

    CAINII LATRA, URSUL TRECE ?

    …ia fa bine matale si fii ursul care trece , ca-i plina tara de autobagatori in seama si stiutori de adevar, ce cu penitele lor boante isi scuipa veninul prin presa !

    🙂

  2. Rasfoind blogul mi-am dat seama ca aici am uitat o mica completare la categoria:

    CAINI CARE LATRA .

    Aceasta categorie are o importanta subcategorie:

    CAINI CARE LATRA ASMUTITI DE STAPAN

    si pe acestia, eu personal in numesc :

    DNAORANGE

    Am avut incredere in Presedinte dar acum cand vad ca totul a fost de fapt o goana nebuna dupa :

    PUTERE ABSOLUTA

    hmmmmm, nu pot a spune decat :

    Bleaaaaaaaah

    Clar ca acum votul in aceste alegeri o sa fie politic, clar ca in aceste alegeri, candidatii independenti ( preferatii meii) nu au nicio sansa , dar clar ca la aceste alegeri :

    SUB NICIO FORMA STANGA-COMUNISTILOR (a se remarca ca nu am spus STANGA !) NU TREBUIE LASATA SA REVINA LA CONDUCERE TARII !

    ar fi o deziluzie si un pas mare inapoi al sociatatii noastre !
    In concluzie cred ca voi toti cei de dreapata ar cam trebui sa lasati orgoliile la o parte si chiar daca va faceti frati intre voi pana treceti puntea,
    ………TRECETI-O si dupa mai traim si mai vedem !

    Revin in incheiere si boldez :

    DNAORANGE REPREZINTA ACUM CEA MAI JOSNICA SI PERICULOASA CREATIE A DEMOCRATIEI NOASTRE, UN CUMUL DE CARACTERE ASERVITE, LIPSITE DE PROFESIONALITATE A CAROR MISCARI SUNT DICTATE PRIN SFORI INVIZIBILE DE CATRE UN PAPUSAR SEF !
    .
    ….si era sa uit la 25 octombrie :


    -ONOARE DORESC ARMATEI ROMANE,
    -ONOR SI LA MULTI ANI DORESC MAIESTATII SALE REGELE MIHAI ,
    -SI PENTRU MAINE DORESC LA MULTI ANI TUTUROR DUMITRILOR !

    Butonista sefa

  3. Numai timpenii vad de altii care trebuie sa posteze la alte situri, .
    Un lucru e clar de acum se voteaza uninominal si acesta va fi primul vot corect dat clasei politice, asadar daca nu fac nimic in 4 ani iei vor avea de suportat consecintele viitoarei alegeri.

  4. Felicitari pentru cum a-ti reusit sa va tineti de cuvint privind drumul catre Dobrovat, a-ti promis si va-ti tinut de promisiune, asa da, toata lumea din Dobrovat va mutumeste si va ureaza sanatate si proiecte la fel de bune pentru comunitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s